„Ca pasărea plecată din cuibul ei, este omul plecat din locul său.“ (Proverbe 27:8)

Anii trec.. “..și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decat trudă și durere, căci trece iute, și noi zburăm.” (Psalmul 90:10) Și anii au trecut, au zburat, și vor continua să treacă mereu, mereu, până ce într-o zi trâmbița va răsuna..!

Dar haideți să ne întoarcem în anul 1979 și să vedem cum a început totul.

La un moment dat în Germania Federală, pe lânga multitudinea etniilor ce s-au făcut cunoscute prin scris sau viu grai, s-a auzit tot mai mult vorbindu-se și limba româna. Daca cetațenii țărilor Uniunii Europene erau veniți la lucru în mod legal, majoritatea celor de naționalitate româna au venit ca azilanți sau cu un statut de tranzit, asteptând în multe cazuri ani de zile pâna la clarificarea situației lor, cu teama de a fi returnați în România sau expulzați. La toate necazurile prin care au trecut s-a mai adaugat handicapul necunoașterii limbii germane, handicap ce a fost un impediment în rezolvarea actelor și chiar găsirea unui loc de muncă, cei în cauza fiind nevoiti să accepte cele mai grele și prost plătite munci. Să nu-i uităm nici pe aceia din căsătoriile mixte care au venit în Germania cu statutul de Spätaussiedler și mulți din ei, la data sosirii lor n-au cunoscut limba germană.

Mulți români au fugit din țară fiind prigoniți din cauza credinței lor, lăsând în urmă soți, soții, copii, părinți, nădăjduind la un trai decent și libertate. Nu le-a fost prea scump nici un pericol și, majoritatea cu riscul vieții, au trecut frontierele numai să ajungă în libertate. Și grea a fost viața multora pe timpul șederii în lagarele de primire a azilanților din vestul Europei.Alții au părăsit țara cu sufletul amar, după ani de detenție și chin pentru te miri ce fel de problemă politică sau religioasă. Mulți frați au fost chinuiți si bătuți, au fost batjocoriți și înjosiți, fiindu-le știrbite cele mai elementare drepturi umane. Și aceasta numai pentru credința lor în Isus Hristos.

Este adevărat că printre cei fugiți au fost și aventurieri, mulți dintre ei plătind aventura cu prețul vieții, atât la propriu cât și la figurat. Și daca cineva a crezut că tracasările multora s-au terminat odata cu punerea piciorului pe pamânt străin, s-a înșelat. Foarte mulți au fost demoralizați și înselați în așteptările lor. Nu de puține ori puteai auzi pe unul sau pe altul zicând: „…avem pâine, avem îmbrăcăminte din belșug, putem ajuta și pe cei dragi de-acasă, dar ce am pierdut noi, părtășia frățească, bucuriile din biserica, nu ni le poate da nimeni”!

Am dorit ca lucrurile acestea să fie reamintite celor ce s-au confruntat cu ele și de asemenea să fie aduse la cunoștința celor ce nu au avut tangență cu ele, în speranța că vor înțelege, vor simți și vor prețui la adevărata valoare orice efort de ajutorare, indiferent în ce veșmânt a fost îmbrăcat, venit din partea celor care în anii dinainte de revoluție și-au părăsit meleagurile atât de dragi și au fost nevoiți să ia drumul pribegiei.

Totuși, începuturile le găsim cu mult timp înainte, și anume prin anii 1970 când un grup de frați apartinând Cultului Penticostal din Germania au organizat o demonstrație în fața Ambasadei române din Köln, cerând eliberarea creștinilor deținuți pe motive de credință în România. Atunci s-a născut „Comitetul pentru ajutorarea creștinilor prigoniți” în care au activat mulți frați și surori din Germania. Acolo a fost pregătită calea pentru organizarea de mai târziu a conferințelor creștine române.Văzând situația spirituală tot mai grea și necazurile ce apăsau pe umerii multora din cauza lipsei de părtășie ca urmare a necunoașterii limbii germane cât și a modului diferit de închinare față de cel al localnicilor, conducerea Cultului Penticostal din Germania în frunte cu frații W. Sardatschuk, H. Olesch, W. Krause, împreună cu un grup de frați din Romania cum au fost frații Alecu Iacob, Faur Pasc, Faur Pavel, Gross Siegbert, Johann Hermann, Andreas Krumbacher, frații Fuhrmann, fratele Brandscher, frații Julius și Stefan Ander, fratele Gheorghe Boieru și alții, au organizat prima întâlnire, prima conferință creștină română din Germania în toamna anului 1979 la Wiesbaden, punând bazele conferințelor creștine după obiceiurile și practicile serviciilor religioase din România. Începuturile nu au fost ușoare dată fiind diversitatea felului de închinare atât al participanților cât și a fraților care s-au ocupat de organizare și de vestirea Evangheliei.

În toamna anului 1980 la Christengmeinde de pe Emserstraße din Wiesbaden s-a constituit un comitet de coordonare a acestei lucrări, în fruntea căruia a fost ales ca președinte fratele Alecu Iacob. Fratele Iacob a simțit din plin reprimarea regimului român din vremea aceea, fiind întemnițat mulți ani pentru Numele lui Isus Hristos. Tot fratele Alecu Iacob a editat și revista „Lumina Evangheliei”, pe timpul acela aproape unica revistă neoprotestantă a românilor din diaspora. De amintit că revista „Lumina evangheliei” a fost citită pe timpul acela în vestul Europei, în SUA și pâna în Israel. Mulțumim Domnului și fratelui Alecu pentru această lucrare.

Acest comitet de coordonare, prin membrii săi, a facilitat legătura între frați în vederea părtășiei spirituale, dar și ajutorarea acelora care nu cunoșteau limba germană în rezolvarea diferitelor probleme la autorități, informații pentru completarea diferitelor acte și formulare, organizarea de trimiteri de ajutoare celor lipsiți din România prin bisericile în care au fost membrii activi și multe altele. Dorim să mulțumim Domnului cât și bisericilor care au dat ajutoare substanțiale fraților din România începând cu Biblii, literatură religioasă, alimente, haine, bani pentru cei saraci și nu de puține ori bani pentru construirea sau repararea caselor de rugăciune precum și dotarea acestora cu material tehnic și instrumente muzicale.

În anul 1982 conducator al sfatului frățesc a fost ales fratele Faur Pasc, iar fratele Alecu Iacob a urmat în continuare să se ocupe de munca doctrinară, de revistă și de partea muzicală. Fratele Alecu Iacob a tradus printre altele multe cântari pe care le-a cuprins în volumul „Slava Domnului”, lucru binevenit și bineprimit de frați.

În aceasta perioada a anilor `80 până la revoluție, au luat ființă bisericile din Wiesbaden (1979), Freiburg (1980), apoi Nürnberg și de asemenea bisericile din Elveția, biserica din Zürich condusă de fratele Faur Pasc și biserica din Geneva (fratele Ioan Baciu) care au întreținut o strânsă legătură cu bisericile românești din Germania, participând activ la conferințe. În această perioadă în cadrul conferințelor a existat de asemenea o bună colaborare cu frații baptiști din Germania, aceștia participând la conferințele organizate de frații penticostali și invers.

Tot în acești ani tinerii din Bisericile române din Germania, conduși de fratele Vasile Moisa au participat la înregistrările unor programe evanghelice în limba română pentru postul de radio Monte Carlo, în cadrul acestor programe creștine fiind difuzate poeme, mărturii despre treziri spirituale, cântari, poezii și predici. Printre cei care au pus umărul la această lucrare de raspândire a evangheliei prin undele radio s-au aflat copiii familiei Gross, Rainold Fuhrmann, Dorin Pop, copiii familiei Andrei și altii. De asemenea tineretul bisericii din Wiesbaden împreună cu fratele Vasile Moisa au ajutat la înființarea unei biserici în Viena sub conducerea fratelui Moise Gaode, deplasându-se acolo și slujind în serviciile divine.

În mijlocul necazurilor de tot felul, când pentru foarte mulți situația spirituală și chiar și cea materială a devenit din ce în ce mai grea pe de o parte, despărțirea de familie și înrăutațirea situației politice și economice din România pe de altă parte, a dus pe mulți la exasperare, și nu puțini au fost aceia care s-au îmbolnăvit. Numărul românilor care au cerut azil în Germania în perioada aceea a crescut mereu. Câțiva ani la rând conferințele de la Naumburg s-au ținut într-un cort mare însă mai tarziu acest cort a devenit neîncăpător. De unde ajutorul în astfel de situații? Astfel, în anul 1983 s-a lansat „Chemarea la post și rugăciune” pentru trezirea la o viață spirituală dupa voia lui Dumnezeu, trezirea bisericilor și pregătirea pentru răpire. Această chemare a fost lansată mai întâi în țarile Europei de Vest, dar a trecut apoi și în SUA, Canada, Australia și Israel. Odată cu lansarea acestei chemări s-a introdus în mod sistematic la conferințele creștine și serviciul de rugăciune pentru bolnavi, cu ungere cu untdelemn și punerea mâinilor.

Inițiatorul chemării la post și rugăciune a fost fratele Gheorghe Boieru împreuna cu un grup de frați. Fratele Boieru a avut o activitate deosebită în cadrul acestei lucrări atât din punct de vedere tematic și spiritual cât și prin ținerea legăturii cu frații de pretutindeni. Fiind pensionar, și-a investit timpul în vizitarea fraților și a grupurilor de români din diferite locuri, îndemnându-i la o viață devotată lui Dumnezeu în Isus Hristos Domnul și la unitate între frați. N-a ezitat să se roage cu orice prilej pentru românii de pretutindeni și pentru România. După revoluția din 1989 s-a repatriat și a făcut cunoscută această lucrare și în România. Cei care au participat la conferința ținută la Schloss Naumburg în anul 1991 își vor aminti că la un moment dat toți participanții, ridicați în picioare, l-au încredințat pe fratele Boieru în mâna Domnului pentru lucrarea din România. Totodată s-a cerut binecuvântarea Domnului peste fratele Vasile Moisa pentru lucrarea și grupul de organizare din Germania.

S-a continuat cu editarea și tipărirea revistei care, dupa lansarea chemării la post și rugăciune, a purtat numele de „Chemarea”. La început, revista „Lumina Evangheliei” a fost tiparită lunar timp de aproape doi ani de zile. Revista „Chemarea” s-a editat anual, fiind un mijloc de părtășie și informare mai ales pentru frații în vârstă sau bolnavi, care nu puteau lua parte la conferințe.

În anii de imediat după revoluție (1992-1993) aproape 60% din cei care au cerut azil politic au fost trimiși acasă iar cei mai fericiți, care au avut contacte și sponsori în America, Canada sau Australia au fost tolerați până la emigrarea lor.

Intre anii 1990 și 2000 în Germania ajung tot mai mulți frați din România și ca urmare, încetul cu încetul se înființează biserici de limbă română, biserici penticostale, biserici baptiste și biserici ale fraților creștini după evanghelie. În majoritatea cazurilor ele au funcționat, iar unele mai funcționeaza și astăzi în locașurile de închinare ale fraților germani, beneficiind în aceste cazuri de unele avantaje materiale, în timp ce alte biserici funcționează în locașuri închiriate.

În acest timp au existat legături strânse ale comitetului de organizare al conferinței cu grupuri de frați și organizații din alte țări din Europa și SUA, în urma chemarii la post, rugăciune și trezire spirituală a fratelui Gheorghe Boieru primindu-se adeziuni din multe țări cum ar fi: Austria, Australia, Anglia, Canada, Danemarca, Elveția, Franța, Israel, Iugoslavia, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, România, Suedia și SUA. În revista „Chemarea” era publicată inclusiv o listă cu bolnavi din mai multe țări care erau purtați în rugăciune înaintea Domnului în vederea vindecarii lor.

Începând cu anul 2000, organizarea conferințelor a revenit Alianței Bisericilor Penticostale Române din Germania, organizație nejuridică formată din biserici având diferite forme locale de organizare cum ar fi biserici membre în cultele penticostale germane „Gemeinde Gottes” și „BFP”, biserici independente sau grupări de credincioşi penticostali români din Biserici germane, și al cărui prim președinte a fost ales fratele Vasile Moisa.

Daca până în anul 2000 de organizarea conferințelor s-au ocupat fratele Gross și frații Fuhrmann din Wiesbaden, din acel an responsabil pentru această lucrare este fratele Martin Stefani. Din cauza numarului de la an la an crescând al participanților, rând pe rând locațiile de desfășurare ale conferințelor s-au schimbat trecând prin Naumburg, Mauloff, Singen, iar apoi începând cu anul 2001 conferința se organizează la Diakonissen Mutterhaus Lachen, Neustadt an der Weinstrasse. De asemenea începand cu anul 2004 au fost organizate și conferințe pentru tineret, ele având loc pana în anul 2009 la Speyer.

În urma creșterii numerice și a consolidării învățăturii, slujirilor, și rânduielilor în adunările române din Germania, a apărut necesitatea unei colaborări mai strânse între bisericile organizate în asociații independente care au aceași viziune a lucrării lui Dumnezeu și împărtășesc aceleași valori cu privire la trăire, închinare, slujire, ordinări și rânduieli în biserică. În consecință, în anul 2015 frații din comitetul de organizare al conferințelor române hotărăsc să se unească într-o nouă lucrare, cu intenția ca dincolo de organizarea conferințelor să fie creat cadrul juridic legal de colaborare, organizare şi creștere spirituală a bisericilor române neafiliate cultelor penticostale germane. Astfel s-a înființat Uniunea Bisericilor Penticostale Române din Germania, al cărui prim președinte al comitetului de conducere fost ales fratele Martin Stefani.

Pe lîngă continuitatea în organizarea conferințelor naționale într-un cadru juridic legal, între activitățile Uniunii Bisericilor Penticostale Române din Germania se numără:
• Sfătuire, consiliere spirituală, informare reciprocă, părtășii și rugăciune pentru cauze comune în vederea zidirii trupului lui Hristos

• Recunoașterea și ordinarea de lucrători în bisericile independente precum și continuitate în colaborarea și întrajutorarea la nivel de slujire

• Organizarea de seminarii și colocvii în vederea instruirii lucrătorilor

• Consiliere și mediere (la cerere) în cazul unor litigii și conflicte la nivelul bisericilor locale

• Răspândirea Evangheliei cu precădere în rândul vorbitorilor de limbă română precum și susținerea în mod activ a activităților de misiune creștină și ajutorare în țară și străinătate

• Asistență și sfătuire în domeniul organizării juridice pentru grupările de credincioși români care doresc să se constituie în Biserici independente
Uniunea întreține de asemenea relații de colaborare cu Cultul Penticostal din România care se concretizează mai ales prin invitarea ca slujitori la conferințele din Germania a unor frați slujitori din țară.

S-au scurs iată atâția ani de la începuturile mișcării evanghelice române din Germania care prin harul Domnului continuă și astăzi. Dorim pe aceasta cale să-i mulțumim Domnului pentru conferințele creștine organizate începand cu anul 1979 precum și pentru activitățile care au putut fi organizate pe tărâm german pentru frații români doritori de învățătură, închinare și părtășie în limba maternă. Cele enumerate mai sus par a fi ca și conturul unui schelet de construcție care, piatră pe piatră, se ridică mereu și crește în înălțime. În timp ce trecutul dispare tot mai mult în anonimat, fiecare este conștient că sub fațada neted gletuită și vopsită într-un colorit variat stau liniștite, una lângă alta, pietrele care susțin construcția. Și aici am fi putut să scriem despre multe alte lucruri, multe nume ale acelora care au fost activi, au contribuit și susținut această lucrare de multe ori cu lacrimi și suspine, sau ai acelora care au trecut pe aici și nu mai sunt…

Ne dorim ca, prin ajutorul Duhului Sfânt și lăsându-ne calauziti de El, lucrarea evanghelică în mijlocul românilor creștini din Germania să se dezvolte și să crească din punct de vedere duhovnicesc înspre sfințirea copiilor lui Dumnezeu din această țară, astfel ca în toate lucrurile Numele Domnului să fie înălțat și proslăvit. În amintirea victoriei asupra filistenilor Samuel a ridicat o piatră, dar înainte de aceasta a făcut o chemare: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, scoateți din mijlocul vostru dumnezeii străini și Astarteile, îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui; și El vă va izbăvi din mâna filistenilor.” (1 Samuel 7:3).

Fie ca Domnul să ne poarte din biruință în biruință!

(Bibliografie: Conferințe creștine 1979-1999, fr. Anton Ettinger)