Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Adunarea generală a slujitorilor Uniunii

29 noiembrie @ 10:00 am - 4:00 pm

Întâlnirea va avea loc începând cu ora 10:00 în Biserica Emanuel din Bergisch Gladbach la adresa:

Berzeliusstraße 1, 51429 Bergisch Gladbach.

La această adunare generală, care se dorește a fi o consfătuire a slujitorilor Uniunii, vor putea

participa în număr nelimitat frați slujitori din Bisericile membre ale Uniunii, care slujesc în Cuvânt,

îndemnuri la rugăciune, cântare și alte lucrări de zidire a trupului lui Hristos.

Pentru slujirea în Cuvânt, în mesaje specifice pentru cercetarea, zidirea și echiparea slujitorilor și

lucrătorilor din Bisericile noastre, ne bucurăm să îl putem avea în mijlocul nostru pe fratele

Constantin Macoveiciuc.

Adunarea generală va avea două sesiuni, între ele fiind servită masa de prânz, urmând ca întâlnirea

să se încheie în jurul orei 16:00. Pe lângă timpul devoțional și de învățătură, va fi prezentat stadiul

lucrărilor Uniunii pe anul în curs precum și următoarele evenimente și activități care ne stau în față.

Avem rugămintea să încurajați din partea Bisericilor o prezență cât mai numeroasă la aceste

evenimente, înspre zidirea noastră împreună și propășirea colaborării între adunările noastre.

De asemenea, vă îndemn să ne unim în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru har, călăuzire și

pricepere duhovnicească, astfel încât și în aceste lucrări Numele Domnului să fie înălțat și proslăvit!

Detalii

Dată:
29 noiembrie
Oră:
10:00 am - 4:00 pm

Loc de desfășurare

Biserica Emanuel Bergisch Gladbach
Berzeliusstraße 1
Bergisch Gladbach, Nordrhein Westfalen 51429 Germany
+ Hartă Google
Telefon
+49 163 5582328
Vezi site-ul web Loc de desfășurare

Organizator

Uniunea bisericilor penticostale române din Germania
Email
info@uniunea.de
Vezi site-ul web Organizator